Un blog despre experiente si invatare
Dezvoltare Personala
Semimaratonul chiar te prinde!
03 days
E prima competitie de acest gen la care am participat. De cativa ani ma tot amangesc ca vreau sa ma apuc sa alerg serios si sa particip la un maraton. De apucat serios m-am apucat in anii trecuti, dar nu am fructificat pana acum efortul intr-o competitie. De data asta mi-a iesit si au fost mai multe ingrediente care au contribuit.
M-am apucat de antrenamente fix acum o luna, pe 19 aprilie. Am avut o prima alergare, dupa mult sedentarism, de 8 km, parcursa in 45 de minute. Am mai pus pe mine in jur de 6 kg si chiar am resimtit asta, atat in cadrul antrenamentelor cat si la competitie. Urmatoarea alergare a fost pe 20 aprilie, cam de 7 km. Apoi am mai alergat pe 28 aprilie aproximativ 7 km. Imediat dupa sarbatori, pe 7 Mai am alergat aproximativ 8 km. Cea mai lunga alergare am avut-o weekendul trecut, de aproximativ 13,5 km. Am mai alergat pe 14 Mai vreo 4-5 km, apoi pe 16 Mai inca 6.6 km. Cam asa a aratat antrenamentul meu. A fost putin haotic si pe final a fost mai mult la recomandarile unui prieten apropiat.
Am pornit in aceasta cursa a pregatirii putin incert si nu stiam daca voi ajunge cu adevarat sa alerg. Intotdeauna gaseam scuze pentru care sa nu merg sa alerg (vreme proasta, distanta mare pana in Herastrau, lipsa unei incaltaminte adecvata). Cred ca este un trend in 2013 sa mergi sa alergi la un maraton/ semimaraton. M-am gandit ca ma apuc si eu sa merg la o astfel de competiei abia atunci cand a devenit mai degraba un moft. Lucrurile nu stau chiar asa si chiar poti invata multe dintr-o astfel de competie.
Ziceam mai sus ca au fost cateva elemente care au contribuit ca eu sa ma inscriu in competiei. In primul rand a fost Aurelian care tot punea presiune pe mine si ma tot intreba cand ma inscriu. Faptul ca el terminase maratonul de la Paris pentru mine a fost un imboild destul de puternic. Asta ma facea sa cred ca si eu pot sa fac ceva in sensul asta. In decurs de 5-6 luni am pus 6 kg pe mine si m-am gandit ca singurul mod prin care pot sa ma reponsabilizez sa alerg este sa am un scop mai mare decat a alerga 5 km in fiecare dimineata. Am cautat un maraton dar erau destul de indepartate ca si timeline si am descis sa merg la semimaraton. Este o linie foarte fina care nu stiu cat de mult tine de motivatie sau de modul in care suntem noi contruiti ca oameni. Eram gata gata sa renunt la a ma inscrie pentru ca nu ma simteam pregatit, aveam putine antrenamente la activ, a venit minivacanta legata de 1 mai si Paste, timp in care n-am reusit sa fac niciun antrenament. Dupa vacanta de Paste am vorbit cu Aurelian si i-am spus ca nu ma mai inscriu pentru ca nu mai am timp sa ma antrenez si nu are sens. El mi-a zis sa continui si ca are foarte mare sens sa ma inscriu, pentru ca am timp sa ma antrenez. Am fost la o singura alergare impreuna cu el si alti 2 prieteni, dand o tura de Herastrau. A zis ca daca am dat acea tura sigur pot sa termin semimaratonul.
Un moment de rascruce pentru mine a fost cel in care am alergat cel mai mult in antrenamente, distanta de aproximativ 14 km cand ma dureau foarte tare genunchii si nu credeam ca pot trec peste aceasta distanta. Ma gandeam ca pentru cursa de semimaraton voi avea de alergat inca 8 km si va fi extrem de dificil si chiar imposibil. Aurelian a fost omul potrivit la locul potrivit. A fost genul ala de situatie in care vine cineva cu experienta relevanta pe acea arie (pentru ca alergase un maraton, deci avea experienta considerabila fata de mine) si iti spune ca se poate si iti si argumenteaza. Model l-as numi. Model care te influenteaza sa poti si tu.
Am tot discutat cu Aurelian si el imi spunea ca am totate sansele sa termin acest semimaraton cu antrenamentele de pana atunci si ma tot presa sa ma inscriu. M-am inscris cu 1 ora inainte sa se inchida inscrierile online. La ultimul antrenament (6.6 km pe Stadionul Dinamo) am avut ceva nelinisti pentru ca incepuse sa ma doara in partea dreapta, in dreptul ficatului. A venit si ziua de dinainte de alergare, zi in care am mers mult pe carbohidrati si fructe.
Duminicaa fost ziua cea mare. Am ajuns in jurul orei 08:30 la Piata Constitutiei, am prins chiar inceputul de incalzire. Nu am participat la incalzire pentru ca era mult prea devreme si am considera irelevant sa incepem atat de devreme (eu cu Aurelian). Ne-am mai invartit si am inceput pe la ora 09:00 incalzirea. La 09:20 deja organizatorii puneau presiune pe noi si ne indrumau sa mergem spre linia de start. Am foslosit un gel pentru picioare, am mers la toaleta, am baut jumatate de litru de apa, un pahar de isotonic, castile in urechi si eram gata de start. Am fost pe culoarul C.
Cursa a pornit si intreaga multime a demarat. Pana la kilometrul 5 (Zona Alba Iulia) a fost destul de aglomerat traseul si caldura nu se resimtea foarte tare. Am inteles ca au fost 32 de grade. E un lucru care nu mi s-a parut deloc profesionist la aceasta competitie, si anume faptul ca dupa primul punct de hidratare nu mai aveai voie sa iei sticla de apa cu tine, ci doar un pahar sau doua. Am facut o eroare de incepator, zic eu, care m-a costat mult timpul pe care l-am scos (aproximativ 2h 30 min) si anume faptul ca n-am stiut cum sa conserv apa pe care o beau. Mi se usca gura destul de repede si beam destul de multa apa. De la km 15 m-a durut extrem de tare burta, care era plina cu apa. A urmat cel mai dificil traseu. Dar, am terminat. La un timp mult peste cel anticipat, dar am invatat cateva lectii.
Revin in zilele urmatoare cu aceste lectii. Daca ai fost si tu la semimaraton sau la alte competitii, poti impartasi aici impresiile tale.
Vant in pupa!
Autenticitate sau …nu?
0201 days
Asistam zilele trecute la o discutie cu doi prieteni si ceva mi-a atras atentia simtitor. Vorbeam despre tinerete, despre experienta de viata si unul dintre ei spune cu o voce joasa, dar cu o rezonanta extrem de puternica: „Cel mai rau lucru pe care-l poti trai mai tarziu, e sa nu ai povesti de spus” In seara aceea am stat si m-am gandit ce povesti de viata am eu pana in acest moment si cum ar arata viata mea peste 10 ani: ce fel de povesti as putea spune atunci, cu ce incarcatura.
Subiectul asta m-a marcat si chiar impartasesc aceasta opinie. Cred ca exista 3 categorii de oameni:
- Oameni care spun povestile lor de viata
- Oameni care spun povestile de viata ale altora
- Oameni fara povesti de viata
Autenticitatea o regasesc tot mai mult in prima categorie. Si asta pentru ca e etalonul dupa care imi conduc viata: experienta proprie. Oamenii au nevoie de modele, intotdeauna au avut. Cred ca in a doua categorie te regasesti ori de cate ori interactionezi cu persoane care te misca, experiente traite de catre altii, care te impresioneaza. Si cred ca e bine sa facem asta. Cred foarte mult ca putem invata din ceea ce s-a intamplat cu altii. Invatarea experientiala de aici a pornit: sa inveti prin experienta, dar nu toate lucrurile se pot invata asa. Ba mai mult, nici nu cred ca e indicat. Ce-ar fi daca am invata daca focul arde sau daca suntem in stare sa inotam intr-un baraj desi nu stim deloc sa inotam.
Cred ca e o linie fina intre cele doua si oamenii sunt tentati sa cada foarte mult in a doua categorie. Experienta lor e bazata pe ceea ce cunosc din experientele celorlalti. Aici cred ca se pierde autenticitatea. E admirabil cand intalnesc oameni care nu se mai pot opri si care sunt o adevarata „carte vie”.
In a treia categorie cred ca se incadreaza mai degraba cei care au povesti de viata, dar nu le exprima si nu le considera a fi povesti de viata. Dar chiar sa fie un etalon? Asta merita sa fie poveste de viata si asta nu? Nu stiu.
Prima universitate alternativa din Romania
0366 days
Am fost in seara asta la prezentarea modelului de universitate alternativa de la CROS. Nu stiu cati stiti despre CROS, dar in linii mari ce vor sa faca oamenii astia, implicit eu, fiind varat aici de 1 an de zile, este crearea primei universitati alternative din Romania. Inca pare o idee paranoica pentru multi oameni, si este normal sa fie asa. Poate ca as fi fost si eu la fel in urma cu 2 ani de zile. Cred cu tarie ca ceea ce se intampla in momentul acesta la nivel global cu fiecare tara si la nivel de comunitate globala, este reflectia educatiei. Educatie de care fiecare popor a avut parte sau are parte in continuare.
Un model de invatare alternativ in Romania poate fi privit in prima instanta ca fiind paranoic sau scos din tiparele reale din mai multe motive. Nici nu este cazul sa stam acum si sa discutam care sunt motivele care stau la baza acestor convingeri.
Ceea ce am vazut astazi la oamenii prezenti, si care au luat contact poate pentru prima data cu ideea CROS, este ca exista in fiecare o dorinta, exista un entuziasm si o mica flacara se aprinde din momentul in care se vorbeste despre model. Este entuziasmul de moment care pentru unii dintre ei se transforma in ceva mare, frumos, asa cum s-a transformat si pentru mine. Mi-aduc aminte cand stateam anul trecut, prin iunie, la 9 dimineata, cu SIlvia de vorba. Ea imi prezenta ceea ce face CROS si eram absolut surprins. Erau lucruri despre care nu auzisem niciodata: autonomare, autonomic, cursuri 2.0, etc.
Ceea ce se petrece cu tinerii in momentul de fata este bine, chiar cred cu mare tarie lucrul asta. Iar ceea ce incercam noi sa facem aici, de asemenea, cred cu tarie ca este bine. Este vorba despre altceva, este vorba de schimbari puternice. Oameni faini s-au alaturat comunitatii create in jurul CROS si aceasta creste din ce in ce mai mult.
Unul dintre obiectivele mele de cand am intrat in CROS, pe care il divulg pentru prima data acum, era faptul ca voiam sa fiu inconjurat de un grup de oameni care sa viseze la lucruri pe care pe majoritatea populatiei Romaniei si a lumii i-ar speria fantastic de mult. Am inceput aici cu coachingul, am culminat cu scrierea de proiecte europene (de unde asteptam un feedback care cu siguranta va fi unul pozitiv) si sunt in procesul de construirea unui nou model de business, model care nu este folosit pana acum in Romania de nimeni in nisa mea. Ne antrenam alaturi de cei mai buni oameni din Romania si tot ceea ce facem se bazeaza pe experienta.
Aici intalnesti oameni care-ti povestesc despre ceea ce fac, nu despre ceea ce aud pe la altii. Este un cadru senzational de experimentare. Anul asta s-a intregit si mai mult CROS prin fondarea celei de-a treia comunitati de Leadership/ Management. Cred cu tarie in modelul de revolutie in educatie in Romania! Si nu sunt singurul! Va las in compania lui Neil Coupland, CEO la JTI Romania.
f
Deranj psihologic inconstient
3373 days
Eram ieri in metrou, mare aglomeratie, oamenii se impingeau si incercau sa-si faca loc printre multime. Eram impreuna cu o persoana draga careia ii spun la un moment dat ca ma enerveaza foarte tare oamenii care stau in usa la metrou, desi nu coboara la prima statie. Ma enerveaza pentru ca daca vreau sa cobor ei sunt in fata mea si nu am loc. Plus ca nu suport caldura si daca ma tin si mai mult pe loc, mi se face tot mai cald.
Apoi mi-am dat seama de un lucru ciudat: si eu fac acelasi lucru. Daca urc in metrou, nu ma duc sa ma pun pe scaun sau sa ma tin de barele de metal, ci stau tot in dreptul usii, chiar daca nu cobor la urmatoarea statie. Asta este un exemplu bun de aspect pe care-l ai introdus in viata ta si care te deranjeaza.
Probabil ai auzit de multe ori: “ceea ce te deranjeaza la ceilalti, este de fapt un defect de-al tau.” Este destul de bagatelizata expresia si iti vine greu sa crezi in ea. Asa am fost si eu o vreme. Nu o intelegeam, prin urmare credeam ca este falsa.
Apoi incep o discutie cu fata cu care eram si-mi spune ca parintii ei ar fi dezamagiti daca ea ar incepe sa fumeze. Imi spune ca parintii ei sunt fumatori. Apoi m-am gandit imediat la parintii mei. Ai mei nu fumeaza, iar cu mult timp inainte sa ajung la facultate, mama imi spunea ca daca vreau sa fumez sa fac asta, sa incerc sa vad cum e. Mi-a zis ca nu am de ce sa ma feresc si sa-i ascund asta. O abordare putin neconventionala in zilele noastre.
Ce concluzii tragem de aici? In afara faptului ca am cei mai tari parinti, lucrurile sunt simple atunci cand le experimentezi, atunci cand intri in contact cu ele. N-are sens sa preiei o fraza, indiferent cat de pompoasa ar fi, doar pentru faptul ca este virala sau ca multi oameni faini o folosesc. Aleg sa vorbesc tot timpul din experienta, sa vorbesc avand la baza ceea ce am facut eu si ceea ce am testat direct.
Am discutii cu diverse persoane care vorbesc despre leadership si despre cum sa fii un lider mai bun, dar ei n-au avut niciodata o echipa. Am discutii cu oameni care vorbesc despre succes, dar ei nu se simt de succes. In momentul cand vorbesti despre lucruri pe care nu le-ai facut in viata ta, nu esti credibil, nu esti valid. Crezi in acele lucruri doar la nivel cognitiv, si atat. Asta inseamna sa preiei idei si de fapt sa ai idee imprumutate.
Cat de tare te doare?
0392 days
Din ce in ce mai mult luam parte la o agitatie tot mai mare. E un lucru bun sau nu? Parerile sunt impartite. Iar asta se intampla pentru ca totul este contextual si experientele sunt personale. Vorbeam ieri cu o prietena si-mi spunea ca agitatia este atat de mare in jurul si in viata ei, incat nu se mai poate concentra deloc pe ceea ce-si doreste, pe ceea ce numim “obiective”. E vorba de o desincronizare intre ceea ce crezi ca-ti doresti, ceea ce-ti doresti si ceea ce faci de fapt. Discutia noastra a culminat si am mers mai in profunzime, discutand despre unul dintre obiectivele sale. Acesta era sa urmeze un Master aici, la noi. Discutand vreme de 20 de minute, a ajuns la concluzia ca indeplinirea acestui obiectiv de catre ea, nu-i aduce niciun strop de satisfactie.
Oare de ce? De cateva luni se tot gandea la asta si chiar credea cu tarie ca vrea acest lucru. Ipotezele pentru care acel obiectiv nu a mai fost unul valid pentru ea, inainte sa-l fi indeplinit, pot fi mai multe. Dar lucrul care a reiesit din discutia noastra a fost ca obiectivul nu era o prioritate pentru urmatoarele 6 luni si viata ei nu se interconecta cu acel obiecitv.
Cand vorbim de obiective e necesar sa facem o evaluare personala a lucrurilor pe care le-am facut pana acum si destul de multa reflectie. Iti las mai jos cateva intrebari care sa te asiste in directia asta:
-
Cate lucruri mi-am propus sa le fac in viata asta pana acum, si cate mi-au iesit asa cum am planuit?
-
Cat de mare atentie acord vietii mele? ( timp de reflectat, armonizare interioara)
-
Care este cea mai mare bucurie pe care am obtinut-o in urma unui obiectiv setat de catre mine?
Vorbeam la inceputul anului despre redesenare. Despre asta este vorba, nu despre o foaie, un pix, si multe ganduri.
Pe tine cat de tare te doare sa realizezi anumite obiective? Care este gradul in care ti-ai indeplinit pana acum o parte din ele? Sa-ti mai zic un lucru: vreme de peste 7 ani am gandit ca vreau sa fiu cineva, vreau sa devin cineva. Eram ferm convins ca se va indeplini si ca asta este ceea ce-mi doresc. Ei bine, n-a fost asa. Nu eram eu acolo 100% energie si suflet. E greu cand iti dai seama ca planurile pe care ti le-ai facut nu dau roade, sau mai urat, dau roade si iti dai seama ca satisfactia resimtita nu este pe masura.
Chiar nimic nu este imposibil si nimic nu este intamplator. Te las cu un clip care m-a inspirat foarte mult!
Reflectie, armonizare si calibrare!
Recent Comments